Cumpărăturile online sunt din ce în ce mai populare, e-adevărat, dar nici aplicațiile pentru shopping și fashion nu se lasă mai prejos. În acest articol, îți prezentăm câteva dintre cele mai interesante și utile aplicații de fashion pe care orice împătimită a modei trebuie să le consulte, măcar o dată! Dacă vrei să pierzi timpul pe telefon, măcar fă ceva util cu acesta și achiziționează-ți piesele vestimentare care-ți vor stârni interesul!

Mallzee

Această aplicație folosește o abordare de tipul Tinder pentru a facilita cumpărăturile de pe mobil. Ea le permite utilizatorilor să consulte peste 40 de brand-uri diferite. Îți poți selecta articole vestimentare din categorii precum „Seara fetelor în oraș” sau „Ținute pentru job”, pentru a-ți organiza lista de cumpărături. De asemenea, această aplicație îți trimite notificări cu privire la produsele noi care apar în store, pentru a ști exact când obiectul după care râvneai este disponibil.

Spring

Această aplicație are cam aceleași setări cu ale Instagram-ului, și poți selecta tot ceea ce-ți dorești să achiziționezi dintr-o listă de 80 de brand-uri diferite, atât accesorii, cât și haine. Cu această aplicație îți poți păstra datele cardului tău de plată și plasa comenzile doar în câțiva pași simpli, fără prea multe bătăi de cap.

Stylect

Acesteia îi poți spune „Tinder pentru Pantofi”, întrucât te potrivește cu perechea perfectă de pantofi pe care o meriți! Vei răsfoi o colecție de peste 50,000 de pantofi, de la designeri precum Christian Louboutin până la brand-uri precum Nike, toate acestea fiind în conformitate cu stilul și preferințele tale. Aplicația îți permite să îți selectezi căutările după culoare, preț sau stilul pantofilor pe care îi cauți. Whish-list-ul de pantofi este un bonus!

aplicatii de fashion

The Hunt

Dacă ai văzut un outfit despre care habar nu ai de unde să-l cumperi, e cazul să folosești aplicația de vânătoare. Postezi o imagine cu outfit-ul respectiv, iar comunitatea de membri care folosește aplicația te va ajuta să descoperi de unde poți achiziționa produsele care te interesează.

Polyvore

Dacă vreodată te regăsești în dispoziția „Nu am cu ce să mă îmbrac”, aplicația aceasta este sursa ta de inspirație numărul 1! Polyvore îți poate oferi nenumărate inspirații cu privire la stilul vestimentar, căci îți dă ocazia să-ți alcătuiești singură outfit-urile, prin combinații diferite ale articolelor vestimentare care-ți plac. Nu numai că-ți poți crea singură ținuta, dar poți vedea și ținutele create de alți utilizatori.

Pose

Pose îți oferă acces la prognoza meterologică și ținutele vestimentare pe care ceilalți le poartă, pe baza locației și vremii de afară. Cu ajutorul aplicației, îți poți alege hainele care să se potrivească cu vremea de afară.

Stylebook

Aplicația îți permite să-ți organizezi dulapul în mod virtual, prin a face poze hainelor tale și a le urca în contul tău. Astfel, îți poți crea propria garderobă bazată pe hainele și accesoriile tale reale.

Stylekick

Aplicația aceasta permite utilizatorilor săi să achiziționeze îmbrăcăminte de stradă direct din news feed-ul disponibil, ba chiar îți recomandă ce piese vestimentare să cumperi în funcție de stilul tău și interesele personale. Mai mult, ai un profil asemănător cu Instagram, în care îți poți publica fotografii cu ținutele tale.