Ce trebuie să îi spui prietenei tale când se mărită

Categories WeddingPosted on

Atunci când prietena ta cea mai bună se mărită simți și tu o parte din stres și din emoțiile pe care aceasta le are. Dacă nu ai fost niciodată măritată, este posibil să ți se pară că se agită cam mult. Ba mai mult, din când în când să te simți dată la o parte în favoarea organizării marelui eveniment. Însă dacă chiar ții la prietena ta vei accepta toate aceste lucruri, ba mai mult o vei ajuta, pentru că de asta are nevoie cel mai mult n această perioadă. Iată ce ar trebui să îi spui prietenei tale cele mai bune atunci când se mărită.

 nunta

1.„Sunt foarte mândră de tine”

Toată lumea se poate mărita. Însă acest pas implică o investiție financiară, sentimentală și de energie extraordinar de mare. Puțină susținere nu strică. De asemenea, ar trebui să iei în calcul că într-o lume în care rata divorțului este mare, ea are curaj să facă acest pas și să se lege de cineva pentru tot restul vieții. Această simplă expresie va arăta că tu ești de acord cu uniunea și că vei fi alături de ea indiferent de ce se va întâmpla.

2.„Dacă ceva nu va merge bine, este absolut ok.”

Planificarea unei nunți presupune foarte mult efort și uneori organizatorii sau cei care te ajută reacționează de parcă unele mici detalii sunt cele mai importante.  De asemenea, prietena ta trebuie să aibă grijă de foarte multe mici detalii și nazuri ale oamenilor care vor fi prezenți la nuntă pe lângă organizarea în sine. Iar dacă aceasta nu este un organizator de evenimente experimentat, atunci îi va fi foarte greu să se descurce. Din acest motiv are nevoie de cineva care îi aducă aminte că nu trebuie să mulțumească chiar pe toată lumea, ci doar pe ea.

3.„Arăți absolut uluitor”

Nu există mireasă urâtă, iar acesta este un adevăr universal. Cu siguranță și prietena ta va arăta superb. Însă dacă aceste vorbe vin de la cineva care îl trecut a criticat-o pentru felul în care se înbracă sau se machiază sau cum ăi stă părul, va însemna mai mult decât îți imaginezi pentru ea.

 prietena

4.„Ai făcut o treabă foarte bună organizând asta”

Planificarea unei nunți este ca un al doilea job. Dar având în vedere că mai trebuie să fii și om în această perioadă există posibilitatea ca anumite detalii să îi scape. De altfel, există și o vorbă veche conform căreia nu găsești nuntă fără o babă nemulțumită. Cu siguranță prietena ta e conștientă de acest lucru și chiar în noaptea ei se gândește la asta. Ei bine, puțină asigurare că nu este atât de grav ce a omis va fi binevenit.

 

5.„Dacă ai nevoie de ceva, sunt aici pentru tine.”

Iar spun: planificarea unei nunți necesită foarte mult efort din partea miresei. Cel mai probabil aceasta are nevoie de ajutor, însă de frică să nu te împovăreze și pe tine nu îți spune. Oferindu-ți ajutorul și chiar făcând ceva în acest sens, îi vei întinde o mână de ajutor nesperată și în final îăi vei arăta că prietenii la nevoie se cunosc.

Lasă un răspuns