Toate folosim strugurelul. Fie că îl folosim înainte de a ne machia, înainte de culcare sau pe tot parcursul zilei, toate avem în trusa noastră de cosmetice cel puțin un strugurel. Iar odată cu venirea timpului rece le găsim peste tot: prin buzunare, prin genți, în sertare la birou sau pe noptieră, deoarece acestea ne hidratează buzele și de multe ori le dau un aspect lucios care poate înlocui rujul. Însă ca orice altceva care e bun, trebuie consumat în moderație. Sau cel puțin așa scrie pe cutie.
În ultimul timp au apărut tot felul de dezbateri ale dermatologilor în jurul dependenței pe care ar putea să o dea strugurelele. Unii medici susțin că acesta folosit în exces poate avea efecte negative asupra pielii, iar ceilalți sunt mult mai relaxați vis a vis de această problemă, deoarece în definitiv folosirea vasilinei cosmetice (care este componenta de bază a strugurelelor) nu are repercusiuni grave.
În primul rând, nu ai cum să devii dependentă de strugurel, iar toți dermatologii sunt de acord cu această afirmație. Celulele din buze se regenerează foarte repede, ceea ce înseamnă că mai tot timpul am avea buzele uscate și pline de coji dacă nu am folosi ceva care să le înmoaie. Odată înmuiate și hidratate, acestea se desprind mult mai ușor de buză, lăsând loc celulelor noi să respire. Având în vedere că nimeni nu folosește chiar 24/24 strugurel, atunci acestea au timp să își facă cilul întreg de viață fără probleme.
Totuși, ar trebui menționat că strugurelul nu hidratează, ca principiu, ci doar creează o barieră între buze și factorii externi iritanți. După cum spuneam mai sus, ingredientul de bază al fiecărui strugurel sau balsam de buze este vasilina cosmetică, pe care fiecare dintre noi o percepe ca pe acea grăsime pe care o punem pe buze. Totuși, de obicei printre ingrediente se numără și unele care hidratează, ceea ce înseamnă că are și un efect de durată. Totuși, chiar dacă apelezi la un balsam de buze clasic fără alte îmbunătățiri cosmetice, buzele vor fi hidratate de propriile secreții care vor fi protejate de stratul de vasilină și care nu se mai evaporă.
Balsamurile de buze conțin de obicei mai multe ingrediente care au un scop anume: de hidratare, de calmare, de mărire și așa mai departe. Strugurelul pe de altă parte, deși are diferite ingrediente, singurul lui scop este de protecție. Ceea ce înseamnă că este foarte greu să devii dependentă sau să aibă efecte negative asupra buzelor.
O altă problemă care se ridică este dacă este sau nu sigur să fie înghițit. Desigur, nu ar trebui să mâncați strugurele sau balsamuri de buze, indiferent cât de bune ar mirosi. Dar cât ingerați din cel de pe buze este sigur. Absolut toate cosmeticele se testează înainte de a intra pe piață, iar cele care se pun în jurul gurii cu atât mia mult. În plus, fiecare producător este obligat să prezinte lista de ingrediente fiecărui stat pe a cărui piață este prezent, ca acesta să decidă dacă ingredientele sunt sau nu nocive pentru populație. Prin urmare, dacă găsiți un strugurel în comerț, la vânzători autorizați, de la firme cuscute, asta înseamnă că sunt sigure, inclusiv, în cazul produselor care se pun lângă gură, să fie ingerate în cantități mici.