Unii oameni s-au născut cu o faţă zâmbăreaţă. Şi unii oameni par să fie tot timpul fericiţi. Însă este nerealist să crezi că aceştia sunt tot timpul bine dispuşi. Cu toţii avem perioade în viaţă în care totul pare să meargă anapoda şi prin urmare suntem nefericiţi. Dar după ce trec, pentru că toate trec, este important să ne îmbunătăţim starea de spirit. A fi fericit este o artă. Iar unii au un talent pentru asta. Însă noi, restul, trebuie să învăţăm să depăşim momentele neplăcute şi să depunem pentru a fi fericiţi. Iată cum poţi să intri şi tu în această categorie.
1.Nu-ţi fie frică să zâmbeşti
Există o explicaţie logică pentru care zâmbetul este asociat cu fericirea. Oamenii fericiţi fac acest lucru tot timpul. Este un gest simplu, care pentru unii s-a împământenit şi din acest motiv în general nu o fac forţat. Totul se reduce la starea de spirit pe care o au, iar zâmbetul este instrumentul cu care se exprimă. Inevitabil, dacă vei zâmbi mai mult, vei avea o atitudine mai pozitivă faţă de viaţă.
2.Fă plimbări lungi
Oamenii fericiţi au activitate fizică, ceea ce specialiştii spun că secretă endorfine, ceea ce te te va face să te simţi mai bine. De asemenea, exerciţiile fizice sunt asociate şi cu o imagine de sine mai bună, care evident, te ajută să gândeşti pozitiv. Exerciţiile în natură, cum ar fi alergarea în parc sau simplele plimbări lungi te ajută să te conectezi cu natura, să respiri aer curat şi să te bucuri de minunăţiile din jurul tău.
3.Nu învinui pe nimeni
Se pare că oamenii care au obiceiul de a arăta cu degetul şi de a învinui pe alţii nu sunt tocmai fericiţi. Din contră, asumarea responsabilităţii aduce şi satisfacţia soluţionării unei situaţii. Prin urmare, oamenii responsabili sunt mai fericiţi. Astfel, aceştia devin mai buni în ceea ce fac şi sunt mai inteligenţi.
4.Nu te îngrijora din cauza banilor
Eşti una dintre persoanele care îşi face constant griji cu privire la bani? Opreşte-te! Oamenii fericiţi nu îşi pierd viaţa făcându-şi griji pentru bani. Chiar dacă au probleme din acest punct de vedere, preferă să găsească soluţii pentru a rezolva situaţia decât să îşi facă griji. De altfel, dacă stai să te gândeşti situaţia ta financiară este propria responsabilitate. Decât să stai să îţi plângi de milă, mai bine încerci să soluţionezi situaţia, fie prin tăierea costurilor, găsirea unui venit în plus.
5.Fii recunoscătoare
Ori de câte ori eşti într-o pasă proastă fă o listă cu lucrurile pentru care eşti recunoscătoare. Fericirea începe cu recunoştinţă. Vei vedea că în scurt timp starea ta de spirit se va îmbunătăţi pentru că îţi vei da seama că nu ai de ce să fii de fapt supărată. Dacă nu înveţi să apreciezi ceea ce ai, nu vei reuşi niciodată să fii cu adevărat fericită.
6.Nu bârfi
Bârfa nu este numai o pierdere de timp ci şi o modalitate de a aduce negativitatea în viaţa ta. Oamenii fericiţi nu îşi petrec timpul pentru a vorbi despre cineva care nu este de faţă pentru a se apăra. În plus, în general cei care bârfesc îşi fac griji că ajung şi ei subiect de discuţie şi încearcă tot timpul să acopere toate bazele, devenind în timp superficiali.