Din când în când se întâmplă. Cel cu care ai crezut că îți vei petrecere restul vieții nu s-a dovedi a fi așa cum îți doreai, sau pur și simplu ați crescut împreună dar ați devenit persoane incompatibile și în consecință v-ați despărțit. Și cum nicio despărțire nu este un capăt de lume la un moment dat ai trecut și peste asta.

Ei bine, dacă circumstanțele în care v-ați despărțit nu au fost extraordinar de dramatice, adică nimeni nu a înșelat pe nimeni, nimeni nu a fost bătut sau aruncat de la balcon, atunci ar fi indicat să devii prietenă cu fostul tău iubit, în ciuda faptului că la un moment dat ați împărțit același viitor. Iată de ce ar trebui să treci peste ceea ce a fost și să te împrietenești cu fostul partener.

 fost prieten

1.Eviți momentele jenante

Lumea este incredibil de mică pentru cei care au fost la un moment dat împreună și care au același cerc social. Astfel, ai foarte multe șanse să te întâlnești cu fostul iubit, dacă nu prin oraș, atunci la petrecerile și întâlnirile organizate de prieteni. Iar aceste întâlniri pot deveni jenante în scurt timp dacă vă certați, vă aduceți aminte de momentele neplăcute sau pur și simplu vă evitați. Dar dacă vă împrieteniți, desigur, după ce ați trecut peste despărțire, atunci aceste momente vor fi evitate mai ușor. În plus, aveți cel puțin o glumă cu care să spargeți gheața, având în vedere că vă cunoașteți destul de bine.

2.Revitalizați o prietenie veche

Toate cuplurile au transformat relația într-una bazată pe prietenie și tovărășie de la un anumit punct. Ceea ce înseamnă că în ciuda faptului că ați avut și alți prieteni, la un anume punct al vieții ați fost cei mai buni prieteni. Chiar dacă relația s-a terminat, nu ar trebui să se termine și prietenia dintre voi. Există posibilitatea să nu fi avut chimie sexuală, dar din punct de vedere al înțelegerii să fi stat foarte bine. În acest caz, nu uita că poți să treci peste sentimentele rănite și să revii la o prietenie serioasă, poate chiar intimă, deoarece el te cunoaște ceva mai bine ca prietenele tale.

3.Nu va trebui să împărțiți prietenii

Atunci când relația se termină, începe partajul prietenilor. E destul de simplu atunci când vine vorba de prietenii lui sau de prietenii tăi, dar ce faci cu cei pe care i-ați cunoscut în timpul relației?  Să nu mai spun, că o parte dintre prietenii lui au devenit prietenii tăi și invers. Ei bine, dacă vă împăcați bine, prietenii voștri nu vor mai trece prin această experiență destul de stresantă.

 vinul este mai bun decat iubitul

4.Îți va da sfaturi bune pentru relațiile viitoare

Fostul tău partener te cunoaște intim. Prin urmare, în unele cazuri știe chiar mai bine decât tine ce cauți. El cunoaște și perspectiva bărbaților deci îți poate indica de cine să tai departe sau cu cine te-ai potrivi. În plus, mândria masculină nu îl va lăsa să te cuplezi cu vreun ratat din simplul fapt că nu vrea să fie înlocuit de cineva sub rangul lui.

5.Te ajută să îți îmbunătățești viitoarele relații

De multe ori nu îi poți spune partenerului care sunt punctele lui slabe de frică să nu îi rănești sentimentele. Atunci când partenerul îți devine prieten, acest tip de comunicare devine mult mai ușoară. Prin urmare, el îți poate spune ce comportamente sunt enervante și care sunt simpatice, ce ar trebui să nu faci vreodată și ce ar trebui să scoți în evidență. Per total, deoarece te cunoaște bine, știe ce te poate ajuta să treci peste anumite lucruri și care zonele în care ar mai trebui să lucrezi pentru a-ți îndeplini pe deplin potențialul.