Cea mai bună perioadă pentru a călători este vara, bineînțeles. Cu soarele sus pe cer și nici un nor care să-ți amenințe planurile, aproape că ți-ai dori să te poți teleporta instant către o țară străină sau un colț de lume nu prea des vizitat. Pe lângă asta, mai e o dorință pe care vrei să ți-o îndeplinești: aceea de a călători însoțită de iubitul tău. Știi și tu că a călători de una singură sau însoțită de prieteni nu e același lucru cu a călători alături de partenerul tău (în toate, nu numai de drum), asta cu atât mai mult cu cât aceasta urmează să fie prima voastră aventură în lume ca și cuplu.
Fără îndoială că ați purtat câteva discuții preliminarii pe această temă, și suntem convinși că numai gândul de a călători prin lumea întreagă la brațul lui te entuziasmează peste măsură, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să discutați mai în amănunt detalii cu privire la parcursul vostru. De la stabilirea locației exact și până la toate lucrurile care pot merge prost (vremea nepotrivită, planuri mult prea pripite sau situații neprevăzute), toate acestea pot conduce la situații stresante și obstacole în calea bucuriei tale. Așa că mai bine ai discuta cu partenerul tău despre următoarele aspecte:
- Alegerea destinației. Trebuie să fie una care să vă facă cu ochiul amândurora, iar asta vă va salva de la alte neînțelegeri. Uneori într-o călătorie, destinația face tot farmecul experienței. Aveți grijă să alegeți un loc care să vă încânte atât inima, cât și privirile.
- Decideți-vă asupra tipului de activități pe care vreți să le faceți împreună. Să mergeți pe jos, să escaladați munți, să vizitați anumite zone și tot ceea ce vreți să faceți de îndată ce ajungeți la destinația aleasă.
- Stabiliți un plan B de activități pe care să-l urmați în cazuri nefavorabile. Poate că datorită factorilor climatici sau a distanței localității nu veți putea să faceți ceea ce v-ați propus în primă fază. Nu-i nimic, atâta timp cât vă puteți adapta la situație și veni cu soluții noi și adecvate situației curente.
- Delegați sarcinile. Cine e cel mai bun șofer dintre voi doi? Cine cunoaște mai multe limbi străine și se înțelege mai bine cu oamenii? Cine cară ce bagaje? Cine face rezervările?
- Faceți multe poze. Împreună. Pe rând. Dar nu unul mai mult decât celălalt.
- Dacă mergeți cu mașina personală, faceți schimb de ture pe timp de noapte. Drumul lung devine obositor, în special pe întuneric. În acest fel, puteți economisi timp și vă puteți odihni atunci când este cazul.
- Nu-l învinuiți pe celălalt pentru orice merge prost. Chiar dacă se întâmplă să greșească la rezervări sau să urmeze o direcție greșită, categoric nu face asta cu intenție, așa că nu e cazul să începi să-i scoți ochii sau să vă certați pe motive inutile. Caută să-l încurajezi și să găsiți împreună soluții prin care să rezolvați problemele și divergențele pe care le întâmpinați.