Dacă te uiți în oglindă întotdeauna cu un ochi critic și inevitabil ajungi la partea în care te simți prost că nu arăți ca cine știe ce vedetă este la modă acum, ar trebui să știi că sunt mult mai multe lucruri pe care bărbații le pot găsi atractive la tine, pe lângă înfățișarea fizică. Chiar dacă nu ai o siluetă filiformă sau formele voluptoase a lui Kim Kardashian, poți să dezvolți alte talente care să te facă natural frumoasă, deoarece înfățișarea este numai o perspectivă a frumuseții. Haideți să vedem ce ne face mai atractive în afară de înfățișarea fizică.

 atractiva

1.Vocea

Vocea poate fi dovada inteligenței și a caracterului, chiar dacă poate fi greu de crezut. Tonalitatea și timbrul sunt indici extraordinari pentru tipul de personalitate. În plus, timbrul vocii se schimbă atunci când ești atrasă de cineva, deci acea persoană poate să recunoască dacă se merită sau nu să te abordeze. Oamenii de știință susțin că vocea este un indicativ pentru fertilitate. Ceea ce înseamnă că atunci când ești în căutare de partener, acesta poate să răspundă instinctului biologic, desigur.

2.Mirosul

De câte ori nu ai întors capul spre un bărbat care miroase bine? Același lucru este valabil și pentru bărbați. Aceștia răspund stimulului olfactiv la fel de bine ca femeile. Iar avantajul este că fiecare are un miros propriu, deci nu trebuie să ne căutăm în mod constant un parfum unic. În plus, gândește-te cât de sexy este un bărbat care este încântat de mirosul tău.

3.Fii deșteaptă și unică

O relație sănătoasă de lungă durată se bazează pe comunicare. Problema intervine atunci când cuplurile nu au despre ce comunica. Iar acest impediment poate fi evitat de la început dacă unul dintre parteneri nu este în stare să aibă vreodată un punct de vedere sau nu știe nimic despre nimic. Se știe că inteligența este sexy. Prin urmare, nu trebuie decât să citești și să fii la curent cu lumea înconjurătoare pentru a fi atractivă.

4.Râzi

Râsul este mult mai atractiv decât lacrimile, iar abordare haioasă a vieții te va face irezistibilă. Dacă vrei să ții pe cineva lângă tine nu trebuie decât să fii haioasă și să îl faci să râdă. Și nu strică dacă din când râzi la glumele lui, chiar dacă nu sunt tocmai piperate. În plus, cine ar trebui să râdă la glumele lui, dacă tu nu o faci? Comedianții au o întreagă carieră bazată pe acest principiu.

 implicare

5.Implică-te

Adulții leagă relații pe interesele comune. Prin urmare, dacă ai o pasiune pentru anumite aspecte ale vieții cotidiene vei găsi pe cineva cu aceleași interese. Deoarece nu numai că societatea are nevoie de oameni inteligenți implicați dar veți avea lucruri în comun și puțin ieșite din tipar pe care le puteți face împreună: cum ar fi o întâlnire la un protest.

6.Fii drăguță

Manierele sunt o dovadă a inteligenței. Felul în care te porți cu chelnerii și femeile de serviciu este indicativ pentru modul tău de a fi. Deoarece există posibilitatea ca înverșunarea și lipsa de respect pentru aceștia să se întoarcă asupra lui. Uneori, un simplu mulțumesc, îți poate schimba statusul din singură în implicată într-o relație. În plus, dacă ești manierată nu îi va fi frică să te scoată în oraș, să te prezinte și chiar să te susțină atunci când ai nevoie.