Nevoia omului de frumos a existat dintotdeauna, dar și mai adânc înrădăcinată în necesitățile sale a fost ideea de a explora frumosul. Conștienți sau nu, frumosul ne guvernează viața. Fie că este vorba despre frumusețea fizică sau interioară, make up, muzică, dans, artă, călătorii sau hobby-uri, cu toții simțim aceeași dorință de a ne înconjura de frumos, indiferent sub ce formă se manifestă acesta.
Să călătorești, de pildă, înseamnă să savurezi frumusețea chiar din inima locurilor deosebite pe care le vizitezi. Să le capturezi într-o fotografie. Să le împarți cu persoanele dragi. Să le descrii celorlalți prin ochii proprii.
Pentru unii, călătoriile sunt un life style. Pentru alții, ele sunt un lux. Pentru cei mai mulți, călătoriile sunt un vis, un gând ascuns sau o dorință.
Apartenenții primei categorie descoperă că setea de cunoaștere vine odată cu această plăcere a călătoriilor. Ele devin un hobby și evoluează spre un stil de viață pe care nu mulți îl pot adopta. Pentru ei, nimic nu poate fi mai frumos decât să atingă necunoscutul în cea mai pură formă a sa. Sau să descopere că fiecare colț de lume este mai mult decât ceea ce vede ochiul la suprafață. Ei sunt cei care caută aventura, poveștile și misterul.
Persoanele care fac din călătorii un lux sunt cele care adesea se află în căutare de relaxare. Pentru aceștia, o călătorie spre altă țară sau un mic paradis exotic este echivalentul deconectării de la cotidian. Primul lucru pe care vor uita să-l pună în bagaje va fi munca. Odată ajunși acolo, își vor despacheta toate grijile. Vor evita stresul sau rutina. Ei sunt cei care caută noul, unicitatea locurilor și starea de bine.
Oamenii din a treia categorie au mai rar ocazia să călătorească spre zări necunoscute. Dar când o fac, trăiesc fiecare moment la intensitate maximă. Ei pornesc la drum cu încrederea că destinul te duce întotdeauna acolo unde îți este locul. Și asta chiar la momentul potrivit. Câți dintre ei nu și-au dorit să fie într-un anume loc la un moment dat? Și pentru câți dintre ei acea ocazie a apărut mai târziu față de momentul inițial al dorinței, dar exact la timp ca să trăiască experiențe de neuitat? Ei sunt cei care caută magia clipelor, încărcătura emoțională și amintirile.
Ca și în viață, și într-o călătorie contează oamenii pe care îi ai alături. Fie că sunt parteneri de viață sau de drum. Oriunde te îndrepți, oricâte locuri vizitezi, oricui îi povestești, bucuriile nu se simt la fel ca atunci când le împărtășești cu omul de lângă tine. Unii dintre noi pot avea șansa de a călători mult mai departe decât alții își pot imagina, dar cu toții parcurgem un drum numit viață, având fiecare o destinație în față.
Așadar, sunt locurile sau oamenii cele care adaugă un plus de frumusețe călătoriilor noastre? Poate vă este cunoscută expresia „Omul sfințește locul”, ceea ce nu este prea departe de adevăr. Sau poate veți fi tentați să spuneți că nu destinația contează, ci drumul. Dar ce e omul fără o destinație în viață?
Toate sunt importante. Destinația. Drumul. Oamenii. Locurile. Amintirile. Fotografiile. Dar la sfârșitul zilei, tot ceea ce contează sunt Momentele. Căci viața se măsoară în momente.